NATURA VORBESTE!

Povestea ta ti-o stiu pe dinafara,
Tu mi-ai marturisit-o in mijloc de vara.
In trunchiul tau ascuzi mistere vechi
Simtite de natura din din vremuri stravechi.
Stiu ca esti indragostit de-o salcie din margine de drum
Si o privesti mereu, dar zarea-i numai fum
Chiar daca mohorata toamna si-a spus deja cuvantul,
Te-a dezbracat de frunze, dar nu pe dinauntru.
Ai ramas acelasi misterios copac,
Te-ai inchis in tine si te-ai resemnat.
Mi-ai spus candva ca esti fericit cand pasarile te colinda,
Dar si mai fericit cand albastrul pur al cerului te inunda
S-acum imi spui ca esti trist ca toamna te strabate
Si cum covorul frunzelor din jurul tau se zbate intre viata si moarte...
Dar eu iti mangai trunchiul si-ti soptesc
Ca-i vina anotimpurilor care se rotesc.
Dar te-ai gandit vreodata ca natura e induratoare,
Si-n iarna care vine te va gatii de sarbatoare?
Vei fi in alb, te vei simtii iubit
Chiar daca gerul iernii se va impotrivii rastit.
Vei astepta probabil o primavara blanda cu cer sublim si flori
Pe care doar natura o invoca cu fiori.
Si vei fi iarasai verde si vei inflorii
Si tot de salcie te vei indragostii
Si voi venii si-mi voi lipii urechea mea de trunchiul tau
Iar tu imi vei soptii ca esti fericit ca o sa traiesti din nou!